Category Archives: Medici

Lămuriri privind regimul permiselor de muncă în Marea Britanie

Ambasadorul Marii Britanii şi Irlandei de Nord în România, Martin Harris, i-a transmis preşedintelui Comisiei pentru românii din Diaspora, William Brânză (PDL) că oficialii londonezi au luat o serie de măsuri de sprijin pentru românii care merg la lucru în Regat, chiar dacă perioada de acordare a permisului de muncă a crescut de la câteva săptâmâni la aproape o jumătate de an.

Actualizearea permanentă a site-ului pentru urmărirea dosarului la care se lucrează, recomandări cu privire la modul de solicitare a urgentării sau retragerii solicitării unei cereri, atunci când cineva are nevoie de autorizaţie pentru a începe munca sau pentru a se deplasa imediat, dar şi date referitoare la introducerea unei noi proceduri, sunt doar câteva dintre măsurile luate de autorităţile de la Londra în sprijinul muncitorilor români, aduse la cunoştinţă de Martin Harris, la solicitarea şefului PDL Diaspora.

„Atunci când sistemul a fost introdus, ne-am propus să procesăm 70% din cereri în termen de 20 de zile lucrătoare şi 90% din cereri în 70 de zile lucrătoare. Standardele Serviciului de Migraţie s-au schimbat pentru cei din afară şi obiectivele cazurilor europene s-au aliniat, astfel încât 95% din cereri/cazuri urmează a fi soluţionate în termen de 6 luni”, a fost răspunsul oficialilor britanici, transmis lui Brânză prin intermediul lui Martin Harris.

Sursa: www.adevarul.ro

Citeste Intreg Articolul

 

Share This Post

Ne extindem in UK

Pentru a putea oferi servicii complete in ceea ce priveste plasarea de forta de munca in Marea Britanie, in luna mai MindHR va deschide un birou in apropierea Londrei.

 

 

Astfel dorim sa oferim candidatilor nostri servicii cum ar fi:

* Cazare pe termen scurt

* Deplasare de la Aeroport la noul loc de munca

* Obtinerea Permiselor de Munca

 

Sediul nostru din Iasi ramane deschis si va stam la dispozitie.

Share This Post

Situația economică din Marea Britanie

Situația economică din Marea Britanie este din ce în ce mai grea: nu este vorba numai de recesiune, dar a apărut și pericolul inflaționist.

Daniel Gross, jurnalist economic american, spune că înrăutățirea situației economice are loc din cauza strategiei adoptate de britanici, și anume aceea de a adopta măsuri de austeritate, care au restrâns activitatea economică.

De partea cealaltă, americanii au procedat exact pe dos: au lansat ample programe de stimulare a economiei, programe ce au presupus aruncarea în economie a miliarde de dolari. Dezavantajul este că SUA și-au majorat și deficitul și datoriile.

Astfel, Marea Britanie, care a mers pe austeritate, este aproximativ în stare de recesiune, iar Statele Unite, care au mers pe cheltuieli mari, au creștere economică dar și deficit mai mare și datorii.

Asta înseamnă că teoria lui John Maynard Keynes și a lui Paul Krugman, susținători ai ideii că stimularea economiei te scoate din recesiune e relativ cea mai aproape de adevăr, spre deosebire de susținătorii austerității, precum Niall Ferguson, economist și profesor la Harvard.

Marea Britanie a majorat în ianuarie cota standard a TVA-ului, de la 17,5% la 20%, o decizie menită să aducă la buget 13 miliarde de lire sterline pe an, pentru reechilibrarea finanţelor publice.

Politica de austeritate, de o amploare fără precedent în istoria Regatului Unit, are ca scop realizarea de economii de 81 de miliarde de lire (92 de miliarde de euro) într-un interval de cinci ani, la care se vor adăuga 30 de miliarde de lire, provenite din creşterea unor impozite, ceea ce va reduce deficitul bugetar britanic la 1,1% din PIB în 2015, faţă de 10,1% în acest an.

Conform ultimelor estimări oficiale, politica de austeritate va însemna şi reducerea unui număr de 330.000 de locuri de muncă din sectorul bugetar şi se va traduce printr-o scădere drastică a bugetelor alocate aproape tuturor ministerelor.

Oficiul pentru responsabilitate bugetară (OBR) a estimat o creştere anuală a economiei Marii Britanii de 1,7% în 2011, în scădere faţă prognoza din noiembrie, de 2,1%.

Pe de altă parte, economia Statelor Unite ale Americii a crescut, în ultimul trimestru al anului trecut, cu 3,1% față de același trimestru al 2009, conform datelor revizuite ale Departamentului de Comerț, citate de Bloomberg. Creșterea este mai mare decât estimările anterioare de 2,8%.

Sursa: www.capital.ro

Citeste Intreg Articolul

Share This Post

Angajatorii norvegieni recrutează români

Angajatorii din Norvegia caută pe piața locală medici și chimiști, dar și mecanici, sudori și croitori, potrivit recrutorilor.

Medicii pot câștiga până la 5.000 de euro în Norvegia / FOTO: Grup RC

Cele mai multe joburi sunt disponibile pentru medici și muncitori calificați, potrivit datelor Tjobs.

Clinicile și spitalele din Norvegia recrutează 50 de medici radiologi. Se cere experiență de minimum un an și bune cunoștințe de limba engleză. Salariile depășesc 5.000 de euro lunar.

Angajatorii norvegieni mai caută 20 de muncitori calificați, în special, sudori și mecanici cu experiență.

Potrivit Agenției Naționale pentru Ocuoparea Forței de Muncă, norvegienii caută și chimiști cu experiență, buni vorbitori de limba engleză.

Firmele norvegiene caută și croitori cu experiență pentru contrcate de muncă pe perioadă nedeterminată.  Croitorii cu experiență pot câștiga în Norvegia până la 2.500 de euro lunar.

Peste 68.900 de români au aplicat, luna trecută, pentru un job în străinătate.

Un număr de peste 12.000 de români au aplicat pentru un post în Germania, peste 5.800 pentru unul în Grecia, în timp ce pentru joburile vacante din Franţa şi Spania au aplicat 5.490 și respectiv 5.115 de  români.

Cei mai mulți dintre români au aplicat pentru joburi de sezon (39.670), iar un număr de peste 16.800 de persoane au aplicat pentru posturi ce presupun activităţi indoor.

Sursa: www.realitatea.net

Citeste Intreg Articolul

Share This Post

La multi ani tuturor Domnisoarelor si Doamnelor – 8 Martie

Compania Mind HR Romania ureaza sanatate, fericire si multa dragoste tuturor domnisoarelor si doamnelor cu care lucreza.

Share This Post

Dilema medicului român: la privat sau în străinătate?

Condiții de lucru moderne, tehnică medicală de vârf, pregătire profesională suplimentară. Sunt trei aspecte care descriu atât motivele medicilor care emigrează, cât și oferta clinicilor private, singurele care pot întoarce doctorii din drum.

Principalul motiv invocat de pacienții care pleacă în străinătate pentru tratament este lipsa de profesionalism a medicilor autohtoni. Generalizarea este, ca de obicei, nedreaptă, mai ales că unii dintre medicii de care fug pacienții români sunt apreciați peste hotare, iar dovada este numărul tot mai mare al personalului medical care se angajează în alte țări europene. Există însă și exemple de inversare a acestei tendințe. La Sanador, au fost angajați „medici ro­mâni, ple­cați din țară în urmă cu doi-trei ani, care s-au întors să lucreze la noi, datorită condițiilor pe care le oferim“, spune Mădălina Buculei, director de vânzări la Centrul Medical Sanador.

Printre motivele care atrag medicii se numără nu doar salariul oferit și condițiile de lucru, ci și programele de pregătire profesională la care primesc acces. În România, toți doctorii sunt obligați să-și reînnoiască, la fiecare cinci ani, certificatul de membru al Colegiului Medicilor, iar acest lucru se face doar după obținerea unui anumit număr de credite din programele de educație medicală continuă. Până la o treime din punctajul profesional poate fi obținut în programe din alte domenii medicale ­decât specialitatea de bază, iar minimum o treime din credite trebuie să provină din participarea la cursuri. Sună simplu și eficient. Dar practic, în timp ce în străinătate angajatorul încurajează pregătirea profesională suplimentară a medicilor și chiar facilitează aceste demersuri plătind participarea medicului la conferințe sau cursuri, în România doctorii sunt obligați, de multe ori, să-și ia concediu fără plată pentru timpul pe care îl petrec în astfel de împrejurări.

În mediul privat, fără să fie o regulă generală, situația diferă. „Medicii noștri participă la traininguri profesionale (congrese, cursuri de specializare în țară și străinătate), precum și la traininguri de soft skills – customer care, comunicare, lucru în echipă“, spune Mihail Marcu, preşedintele MedLife. „Chiar recent, unul din medici a finalizat un curs, cu durata de trei ani, în SUA, în sfera reproducerii asistate“, adaugă el.

Comunicarea cu pacienții și cu colegii, criteriu de evaluare

Iar acolo unde se investește în pregătirea personalului, evaluarea capătă un rol mai important. Astfel, la Sanador, medicii sunt evaluați de către șefii de departamente conform unei grile, printre cele mai importante criterii fiind profesionalismul, feedbackul din partea pacienților și a membrilor echipei, dar și competențele fiecăruia. Iar la ­MedLife, sistemul de evaluare are în vedere, în principal, două categorii de indicatori: evaluarea performanțelor profesionale și a celor referitoare la atitudine și comunicarea cu colegii și cu pacienții.

În final, câți medici lucrează la privat? La MedLife lucrează 1.040 de medici și asistente, din care 800 sunt angajați permanenți, și 220 sunt colaboratori. La CMU, după fuziunea cu Euroclinic, de anul trecut, lucrează peste 1.000 de medici, angajați și colaboratori.

„Ne propunem pentru acest an, stimulați și de noile proiecte incluse în planul pe 2011, o creștere cu 20% a numărului de medici“, spun reprezentanții companiei. La Gral Medical, echipa medicală a depășit 450 de angajați, cărora li se adaugă peste 300 de colaboratori part-time sau pe proiecte. „În 2011 se vor deschide centre de diagnostic și tratament ce vor oferi servicii de nișă, iar compania va crea peste 100 de locuri de muncă“, spune Robert Chițan, director de promovare-dezvoltare la Gral Medical. La Anima, numărul medicilor și asistentelor este de 250, dar echipa va crește anul acesta până la aproximativ 600 de membri.

În principiu, clinicile mari preferă ca majoritatea medicilor să fie angajați proprii, în timp ce lanțurile mai mici lucrează mai ales cu colaboratori. Iar în condițiile în care planurile de extindere pentru anul acesta nu încetinesc, fiind anunțate deja șase noi spitale private, medicii care au gânduri de emigrare au tot atâtea șanse de a practica medicină la standarde occidentale în România ca și de a se angaja în străinătate.

Sursa: www.capital.ro

Citeste Intreg Articolul

Share This Post

Se caută 23.000 de români pentru muncă în străinătate

Cea mai mare parte dintre aceste posturi sunt sezoniere
În topul ofertelor domină sectorul turistic şi agricultura
Profilul celui care pleacă: bărbat, din Bucureşti, necăsătorit, fără copii şi fără liceu


În primele luni ale acestui an au început să se vadă mişcări pe piaţa muncii atât în rândul candidaţilor, cât şi al angajatorilor. Un total de 68.922 de CV-uri au fost trimise prin portalul Tjobs.ro pentru cele aproape 28.000 de joburi vacante în perioada 31.01.2011 – 28.02.2011. Iar din numărul posturilor vacante peste 23.000 de contracte de muncă sunt în străinătate, reiese din analiza portalului de recrutare Tjobs.ro, ofertele de angajare fiind numeroase în special pentru muncile sezoniere.  Potrivit informaţilor date de portalul de recrutare, Marea Britanie a cumulat 24,85% din numărul total de candidaturi. Şi rămâne cea mai căutată ţară în privinţa locurilor de muncă accesate online.

În luna martie va creşte numărul recrutărilor pentru muncile sezoniere în străinătate

Portalul Tjobs.ro însumează, la începutul lunii martie 2011, peste 23.000 de locuri de muncă în străinătate. 29 de domenii de activitate conţin poziţiile vacante deja menţionate, disponibile în 36 de ţări diferite. Luna martie 2011 va fi caracterizată printr-o creştere a recrutărilor pentru muncile sezoniere în străinătate.
Astfel, în “Top 10 departamente cu oferte imediate de angajare” peste 51,00% dintre poziţiile vacante reprezintă joburi vacante: “hoteluri/turism” (locul 1, cu 8.348 de poziţii libere), “restaurant” (locul 4, cu 1.238 de poziţii libere), “agricultură/silvicultură” (locul 5, cu 1.200 de poziţii libere) şi “vase de croazieră” (locul 7, cu 997 de poziţii libere).
Se remarcă de asemenea faptul că şi celelalte poziţii din clasament sunt ocupate de alte departamente care propun joburi în domenii de servicii: “Personal medical şi sanitar”  (poziţia 2, cu 4.010 locuri de muncă vacante), “îngrijire bătrâni” (poziţia 3, cu 1.263 locuri de muncă vacante), “au pair/îngrijire copii” (poziţia 8, cu 987 locuri de muncă vacante) şi “entertainment” (poziţia 10, cu 764 locuri de muncă vacante).

Grecia, ţara în care se poate pleca la muncă imediat

În ceea ce priveşte ţările în care se poate pleca la muncă imediat, Grecia revine pe locul 1, poziţie pe care nu a mai ocupat-o din noiembrie 2010. Peste 6.800 de români pot pleca la lucru în Grecia, iar alte circa 4.670 de persoane se pot angaja în Marea Britanie. De altfel, 87,77% dintre ofertele de angajare disponibile la începutul lunii martie a.c. se concentrează pe continentul european. Persoanele interesate pot munci şi pe continentul american (cu 1.681 de joburi în S.U.A., Insulele Caraibe şi pe vasele de croazieră), sau în Orientul Mijlociu (cu 617 joburi în Dubai, Qatar, Kuweit şi alte câteva state arabe, printre care şi Libia).

Cine pleacă în străinătate pentru un job şi pentru câţi bani?

Bărbat, din Bucureşti, necăsătorit, fără copii şi fără liceu, acesta este profilul celor pleacă în străinătate pentru un job. Potrivit informaţiilor trimise de Tjobs.ro la solicitarea Curierului Naţional cei mai mulţi aplicanţi pentru joburile din străinătate provin din Bucureşti: 13,03%. Din numărul total de aplicanţi 66,59% sunt bărbaţi, 51,20% sunt necăsătoriţi, 54,28% nu au copii şi 39,18% nu au ciclul liceal absolvit.


În ceea ce privesc cerinţele angajatorilor, aceştia caută ca românii să ştie limba engleză. Legat de salariile practicate în acest moment sunt de 1.200 – 1.400 de euro în domeniul Administraţie, 1.000-1.200 de euro în Agricultură/ Silvicultură, 1.400-1.600 pentru un post în Asigurări, Îngrijire copii 1.200-1.400 euro, Construcţii 1.000- 1.200 de euro.

Sursa: www.curierulnational.ro

Citeste Intreg Articolul

Share This Post

Interviuri Video – Asistenti Medicali UK

Multumim tuturor candidatilor care au sustinut Interviurile Video in aceasta perioada. Am inceput promovarea acestor interviuri la partenerii nostri din Marea Britanie.

Asteptam si alte persoane cu PIN sa alature programului nostru. Va rugam sa ne contactati pe:

Vodafone: (004) 0724934648

Orange: (004) 0758458499

Cosmote: (004) 0786934963

Share This Post

Cele mai multe şanse de angajare în străinătate sunt în hoteluri, turism şi servicii medicale

Majoritatea locurilor de muncă vacante în străinătate vizează personal calificat în hoteluri și turism și medici și asistenți medicali.

Peste 4.000 dintre joburile disponibile în străinătate vizează personalul medical / FOTO: Grup RC
Imaginea 1/1

Astfel, potrivit site-ului de recrutare Tjobs, peste 8.300 de joburi sunt disponibile în hoteluri și turism, peste 4.000 vizează personalul medical, iar aproape 1.300 de posturi personal cu experiență în îngrijire persoane vârstnice.

”Un număr de peste 1.200 de poziții libere se regăsesc și în restaurante, un număr similar în agricultură și aproape 1.000 de posture sunt disponibile pe vasele de croazieră”, spun reprezentanții Tjobs.

În ceea ce priveşte ţările cu cele mai multe oferte de muncă, Grecia revine pe primul loc cu peste 6.800 de joburi, pe locul doi este Marea Britanie cu peste 4.600 de joburi, iar pe trei se clasează Germania.

Potrivit statisticii, aproape 88% dintre ofertele de angajare disponibile la începutul lunii martie se concentrează pe continentul european.

În prezent, românii pot aplica pentru 23.000 de joburi disponibile în 36 de țări.

Sursa: www.realitatea.net

Citeste Intreg Articolul

Share This Post

Pennine Acute Trust job cuts will impact patients – BMA

Plans to cut up to 1,000 jobs at an NHS trust in Greater Manchester will have an impact on patients, the British Medical Association (BMA) has said.

The Pennine Acute Trust, which runs hospitals in Oldham, Bury, Rochdale and north Manchester, expects to have to save at least £45m by April 2012.

Its chief executive John Saxby said the savings could mean losing 10% of jobs.

Dr JS Bamrah, of the BMA, said: “You simply cannot provide the same level of service with 10% fewer staff.”

‘Undoubtedly be impact’

Mr Saxby said he estimated the trust would have to save £45m, as part of the wider NHS having to find efficiency savings of £20bn.

This could rise once the trust knows what services GPs want to commission, Mr Saxby believes.

He said the savings could not be met by cutting waste or reducing non-pay expenditure and all areas of the trust needed to be looked at to “reduce costs and work more efficiently”.

As 70% of the trust’s budget is spent on wages, up to 1,000 jobs from a total of 10,000 may have to be cut, he said.

Dr JS Bamrah, chairman of the BMA’s North West regional council, said: “We don’t yet know the detail of which posts will go, but there will undoubtedly be an impact on patients.

“You simply cannot provide the same level of service with 10% fewer staff, even if they are in non-clinical roles.”

Labour MP Simon Danczuk, whose Rochdale constituency is served by Pennine Acute Trust, said the job cuts would affect both patients and the local economy.

“It is going to have an adverse affect on services people have in hospital, and on the wider community.

“Public sector jobs are very important in Rochdale. These cuts will inevitably have an effect on the local economy.

He added: “The Conservatives said in the run up to the general election they were going to cut the deficit but not the NHS.

“This latest reduction in the number of jobs in the NHS is more proof they are cutting the NHS.”

‘More doctors’

A Department of Health spokeswoman said: “The government promised to reduce NHS bureaucracy and plough this money straight back into patient care, and that is exactly what we are delivering.

“Since May 2010, we have thousands more doctors, nurses and midwives – and 2,000 fewer managers.

“Labour oppose these cuts in bureaucracy, just as they oppose our investment in the NHS and our modernisation plans. They would spend less and do nothing.”

The Pennine Acute Trust, which serves a population of 800,000, said it hoped compulsory redundancies would not be necessary.

Sursa: www.bbc.co.uk

Citeste Intreg Articolul

Share This Post
Analytic Code