Blog Archives


Britanicii isi bat joc de romani: Uite ce apare in aceasta imagine, care face inconjurul lumii!

Un aflux de imigranţi români şi bulgari în Uniunea Europeană a avut deja loc, scrie miercuri pagina electronică belgiană a publicaţiei Nord Eclair, care se întreabă dacă aceştia vor invada UE în contextul anulării la 1 ianuarie a restricţiilor ce ele sunt impuse pe piaţa muncii în blocul european.

Job - Dont came 2 Britain

Job – Dont came 2 Britain

Peste trei milioane de români, dintr-o populaţie de 21 de milioane, au plecat deja în alte state membre ale Uniunii Europene, scrie site-ul, trimiţând la un dosar publicat miercuri în ediţiile tipărite cu privire la acest subiect, citând o declaraţie din februarie a premierului român, care răspundea astfel temerilor mai multor ţări care se aşteptau la o migrare masivă de la 1 ianuarie 2014.

Temerile reapar odată cu apropierea datei, subliniază NordEclair.be, citând cazurile Marii Britanii şi dreptei din Franţa aflate în campanie pentru alegerile municipale şi cele de anul viitor.

Britanicii s-au confruntat cu un val uriaş dinspre Europa de Est după extinderea UE în 2004, notează site-ul, precizând că aproximativ o jumătate de milion de polonezi s-au instalat în mai puţin de zece ani în Marea Britanie.

Britanicii au inceput deja sa-si bata joc de romani si bulgari, speriati fiind de numarul mare care ii va invada.

“Anul viitor, Uniunea Europeana va permite intrarea în Marea Britanie a 29 de milioane de bulgari şi romani”, scrie pe un fluturas distribuit in Marea Britanie.

romani000.jpg

Flyerul este, de fapt un mesaj jignitor la adresa romanilor. Iar britanicii nu s-au oprit aici: Pentru a ilustra felul în care arată românii, englezii au pus o poză cu Victor Ciorbea şi au scris în dreptul ei: “Românii pretind că arată cam aşa. Bulgarii sunt la fel, dar au privirea mai ciudată”, informeaza romaniatv.net

Ti se pare normala atitudinea englezilor?

Sursa: Rol.ro. Citeste Intreg Articolul

(267)

Share This Post

ACUM POTI ALEGE!

La cererea clientilor nostri am introdus un nou seviciu pentru Marea Britanie.

Acum poti alege!

Vrei un Job in Marea Britanie ai doua posibilitati:

  • Promovare Job Marea Britanie! Comosion 0! Taxa 20£! – Vei fi sunat direct de angajatori! – www.MindHr.ro
  • Mediere si Plasare Marea Britanie! Comision 0-50%! – Prin Prima Agentie Romaneasca din UK! – www.Solution4Job.com

JobCentre2014.png 

ATENTIE! POTI CASTIGA 100£!

Daca ne recomanzi un Asistent Medical si acesta este angajat prin firma noastra tu primesti 100£ – http://www.mindhr.ro/castiga-100/

Nurses - 100£ 200x100

Articole “ Viata in Marea Britanie” – Avem drept de munca in UK! Bebeficii in Tarile EU!:

 

Asistente Medicale:

 

Asistenti Sociali:

 

Constructii:

 

Curatenie:

Electricieni:

 

 

Ingineri:

 

Infirmieri:

 

Hotel:

 

Kinetoterapeuti:

 

Profesori:

 

Restaurant:

 

Receptionisti:

 

Soferi:

 

Salon:

 

(209)

Share This Post

DECIZIE Nemții dau liber la ajutoare pentru români

O instanţă din Germania a stabilit că toţi cetăţenii români au dreptul la indemnizaţii sociale în conformitate cu principiul nediscriminării între cetăţenii europeni, o decizie ce intervine pe fondul dezbaterii din state precum Marea Britanie, Franţa şi Germania privind accesul la beneficii sociale.

germania - www.mindhr.ro

 

Potrivit presei germane, citată de site-ul de ştiri Sofia Globe, o instanţă din landul german Renania de Nord-Westfalia a decis zilele trecute că toţi imigranţii români au dreptul la indemnizaţii sociale, invocând principiul nediscriminării între cetăţenii europeni.

“Imigranţii din cadrul UE care rămân pe teritoriul german şi nu au loc de muncă au dreptul la un ajutor social minim”, a motivat tribunalul german.

Pe 11 octombrie, aceeaşi instanţă a luat o decizie în favoarea unei familii de români care dăduse în judecată landul german pentru că refuzase acordarea indemnizaţiilor sociale.

Decizia intervine în contextul în care premierul britanic, David Cameron, a propus o serie măsuri dure împotriva aşa-numitului “turism pentru beneficii sociale”, afirmând că imigranţii din cadrul UE nu vor putea să pretindă sprijin din partea contribuabililor pe termen nelimitat. Marea Britanie ar trebui să elimine, din ianuarie 2014, toate restricţiile impuse cetăţenilor români şi bulgari pe piaţa muncii.

Sursa: Capital.ro. Citeste Intreg Articolul

(191)

Share This Post

Premierul britanic promite să țină sub control imigranții români și bulgari

Deciziile premierului conservator David Cameron pentru ţinerea sub control a imigraţiei în Marea Britanie sunt urmărite în prezent cu mare interes, în condiţiile în care, de anul viitor, Londra va ridica restricţiile de pe piaţa muncii pentru cetăţenii din România şi Bulgaria, scrie sâmbătă publicaţia britanică The Spectator.

Job - Dont came 2 Britain

Job – Dont came 2 Britain

Potrivit sursei citate, şeful guvernului britanic doreşte să realizeze trei lucruri. În primul rând, să arate că guvernul său se ocupă de această problema mai bine decât au făcut-o laburiştii. În al doilea rând, să scoată în evidenţă măsurile luate de guvernul său, şi anume, înăsprirea condiţiilor pentru accesul imigranţilor la beneficii sociale şi serviciile publice. În al treilea rând, să explice modul în care el va ţine sub control situaţia, făcând din acest subiect o parte a renegocierii cu Uniunea Europeană. Cameron vrea să se asigure că libertatea de circulaţie se aplică numai muncitorilor şi celor care se pot întreţine singuri.

În cadrul guvernului britanic există îndeosebi două temeri despre sfârşitul restricţiilor privind muncitorii români şi bulgari. Membrii executivului se tem că, în primele luni, numărul acestora va fi foarte mare, în condiţiile în care românii şi bulgarii care se află deja în Marea Britanie, şi care nu sunt în totalitate siguri de statutul lor ca imigranţi, îşi vor clarifica situaţia. A doua temere se referă la numărul de romi care vor veni în regat. Există o mare îngrijorare că prezenţa acestora ar putea provoca tensiuni comunitare şi au avut loc deja discuţii cu privire la modul de a preveni apariţia taberelor de romi.
Partidul pentru Independenţa Marii Britanii (UKIP), a lui Nigel Farage, este convins că românii şi bulgarii vor veni în număr mare şi că îngrijorarea populaţiei cu privire la acest lucru va ajuta formaţiunea sa să câştige alegerile europene de anul viitor. La rândul lor, miniştrii din guvern sunt de părere că, dat fiind faptul că Marea Britanie este una dintre ultimele ţări care vor renunţa la restricţii, numărul imigranţilor va fi relativ limitat.

Rămâne însă de văzut cine are dreptate în legătură cu această chestiune, notează The Spectator.

Sursa: Agerpres

(184)

Share This Post

Guvernul de la Londra A SUSPENDAT acordarea unor împrumuturi pentru studenţi români şi bulgari la colegii britanice

Acordarea unor împrumuturi destinate studenţilor a fost suspendată pentru români şi bulgari, în urma unor “suspiciuni” create de o creştere a numărului de înscrieri la colegii britanice, scrie The Telegraph.

Potrivit publicaţiei, secretarul de stat pentru Universităţi David Willetts a declarat că suspendarea împrumuturilor pentru studenţii din cele două ţări a fost decisă după ce s-a observat o creştere “neobişnuită” a numărului celor care primesc sprijin din partea Student Loans Company (SLC). Aproximativ trei sferturi dintre studenţii vizaţi nu au reuşit să dovedească faptul că au dreptul la aceste împrumuturi, potrivit unor surse citate de ziar.

În prezent, SLC oferă două tipuri de împrumuturi, şi anume unul pentru plata taxelor şcolare şi unul pentru acoperirea unor cheltuieli de întreţinere. Toţi cetăţenii UE pot aplica pentru un împrumut în vederea plăţii taxelor şcolare. Românii şi bulgarii, care nu au acces pe piaţa britanică a muncii, pot, în schimb, să studieze în această ţară.

“Am descoperit că s-a înregistrat o creştere semnificativă a numărului de studenţi români şi bulgari care au aplicat pentru un ajutor şcolar complet în Anglia, în acest an”, a declarat Willetts în faţa parlamentarilor, precizând că, în condiţiile în care acest tip de sprijin este acordat cetăţenilor UE rezidenţi pentru cel puţin trei ani în Marea Britanie, fiecăruia dintre aceşti studenţi i s-a cerut informaţii suplimentare pentru reluarea accesului la împrumuturi.

Potrivit publicaţiei, aproximativ 5.500 de români şi bulgari au primit prima plată a împrumutului pentru cheltuieli de întreţinere anul acesta, reprezentând o creştere importantă faţă de anul trecut.

Majoritatea studenţilor sunt înregistraţi la “furnizori alternativi” mai mici, care oferă diplome naţionale superioare (HND) şi alte calificări non-universitare. Aceste aplicaţii ar urma să fie concentrate la o “mână de instituţii”, adaugă publicaţia.

Executivul a aflat despre această situaţie după ce au fost trase semnale de alarmă privind numărul solicitanţilor din acest an, potrivit unei surse, care a adăugat că acest lucru a creat suspiciunea că nu toate aplicaţiile ar fi valide. Doar un sfert dintre cei cărora li s-a cerut să prezinte dovada cu privire la rezidenţă au făcut acest lucru, a precizat sursa citată de ziar.

Cei care nu au reuşit să prezinte aceste dovezi riscă recuperarea împrumuturilor, unii oficiali estimând că este vorba despre o valoare totală de aproximativ un milion de lire sterline (aproape 1,2 milioane de euro). În unele cazuri banii vor fi recuperaţi din împrumuturile pentru taxe, la care studenţii au dreptul în continuare.

Willetts a mai declarat că Guvernul a oprit totodată acceptarea de către unele colegii private a altor studenţi pentru HND şi pentru certificate naţionale superioare (HNC), precizând că a scris unui număr de 23 de colegii pentru a le cere să nu mai accepte studenţi, din cauza creşterii rapide a solicitărilor de împrumuturi, care nu pot fi acoperite.

Citeste Intreg Articolul. Sursa: Antena3.ro

(147)

Share This Post

Ce le pregăteşte Marea Britanie imigranţilor. ROMÂNII afectaţi şi ei de proiectul de lege

ukba

Potrivit proiectului ce urmează să fie depus în Parlament până la sfârşitul săptămânii, imigranţii ilegali şi deţinuţii străini îşi vor pierde dreptul de a reclama deportarea lor. Miile de imigranţi care urmează să fie deportaţi vor putea să reclame acest lucru abia după ce vor fi părăsit ţara. Imigranţii nu vor putea să închirieze case sau apartamente, dacă nu vor putea să dovedească că au legături justificate cu un anumit cartier de locuinţe, scrie Rador.

În afară de asta, mai sunt prevăzute amenzi pentru proprietarii şi autorităţile municipale care încalcă regulile. Cei care angajează imigranţi ilegali riscă o amendă de 20.000 de lire pentru fiecare angajat.

“Turiştii de sănătate” care nu pot să dovedească că au dreptul la servicii medicale gratuite de la sistemul naţional de sănătate al Marii Britanii vor fi obligaţi să îşi plătească tratamentul, iar studenţii străini vor trebui să acopere o parte din valoarea serviciilor medicale. Studenţii din statele din afara Europei vor trebui să plătească anual câte 200 de lire.

Legea nu prevede măsuri restrictive pentru bulgarii şi românii care sunt aşteptaţi să se mute în Marea Britanie din anul 2014. Un purtător de cuvânt al guvernului a precizat însă că se caută o modalitate pentru a îngreuna accesul românilor şi bulgarilor la serviciile publice.

Sursa: Antena3.ro

Citeste Intreg Articolul

(463)

Share This Post

Membru al Guvernului britanic: Românii şi bulgarii trebuie trataţi precum britanicii la nivelul UE – www.mindhr.ro

ukba

Un membru al Guvernului britanic este de părere că cetăţenii români şi bulgari care vin în Marea Britanie trebuie trataţi la fel ca britanicii care se mută în Spania sau Franţa.

Politicianul liberal-democrat Jeremy Browne, secretar de stat în cadrul Ministerului britanic de Interne, afirmă, într-un interviu acordat publicaţiei New Statesman, că venirea românilor şi bulgarilor în Marea Britanie este în interesul ţării.

Marea Britanie va elimina, începând din ianuarie 2014, restricţiile pe piaţa muncii impuse cetăţenilor români şi bulgari.

Sursa: Antena3.ro

Citeste Intreg Articolul

(156)

Share This Post

Ofertele salariale pentru românii care vor să muncească în străinătate sunt tot mai variate. În ciuda crizei economice, unele meserii sunt încă bine remunerate. Totul depinde şi de ţara unde muncim. Diferenţe salariale sunt şi de peste 1.000 de euro.

europa - www.mindhr.ro

Salariile pentru cei care vor un loc de muncă în străinătate diferă nu doar în funcţie de nivelul de experienţă într-un anumit domeniu, ci şi în funcţie de ţară. Cel puţin acest lucru reiese dintr-o analiză a salariilor oferite pentru câteva dintre cele mai căutate oferte de muncă pe platforma online Tjobs.ro.Diferenţele salariale pot fi chiar semnificative. Spre exemplu, un îngrijitor pentru persoane vârstnice este remunerat cu 900 de euro în Italia şi cu peste 2.300 în Marea Britanie.

Pentru cei care doresc însă un post de muncitor în agricultură, diferenţa între acelaşi loc de muncă, doar că unul este în Suedia, iar celălalt în Germania, este mai mică, de aproximativ 550 de euro. E drept, în majoritatea ofertelor de acest fel, se specifică şi faptul că angajatorul pune la dispoziţia angajatului cazarea şi masa.

Să fii ospătar în Cipru nu este, spre exemplu, însă profitabil. Se câştigă lunar 700 de euro, în timp ce în Marea Britanie salariul este dublu.

Diferenţe de sute bune de euro sunt şi în cazul posturilor de bucătar. Ciprioţii oferă un salariu maxim de 1.000 de euro, în timp ce englezii ţin mai mult la cei care le pregătesc prânzul şi îi plătesc chiar şi cu peste 1.800.

Cea mai mică diferenţă la salariu este în cazul şoferilor profesionişti. Vorbim de două-trei sute de euro. O remuneraţie bună ajunge în Olanda şi la 2.000 de euro.

Sursa: Capital.ro

(208)

Share This Post

Job - Dont came 2 Britain

Job – Dont came 2 Britain

Din ce in ce mai multi romani primesc dreptul de a lucra in Marea Britanie, chiar daca restrictiile de pe piata muncii vor fi ridicate abia anul viitor . Cele mai recente date de la oficiul de statistica britanic arata ca numarul permiselor eliberate noua si bulgarilor in perioada aprilie-iunie a crescut cu peste un sfert, fata de primele trei luni ale anului.



Datele de la Oficiul National de Statistica britanic arata ca numarul romanilor si al bulgarilor care lucreaza in Regatul Unit a crescut cu mai mult de un sfert in perioada aprilie-iunie, fata de primul trimestru al acestui an. Avansul este pus de ambasadorul tarii noastre in Marea Britanie pe seama reducerii termenului in care un roman poate obtine permisul de munca.
Obtinerea acestui permis este obligatorie pentru romani si bulgari, in conditiile in care accesul pe piata muncii este restrictionat pana la inceputul anului viitor. Muncitorii necalificati se pot angaja doar in domeniul agriculturii si in industria de procesare de alimente. Cu toate acestea, multi reusesc sa lucreze in domenii cu restrictii, cum ar fi constructiile, pentru ca se declara muncitori pe cont propriu. Si se angajeaza la o firma ca prestatori de servicii.
Nu este de mirare ca multi romani aleg sa imigreze si sa lucreze in Marea Britanie in conditiile in care, acolo, salariul minim pe ora este de 6,31 de lire, fata de 0,79 la noi in tara.
Potrivit Ministerul de Interne britanic, romanii si bulgarii reprezinta in prezent, doar 0,3% din totalul angajatilor din Marea Britanie. Cifra ar putea insa sa aiba o crestere furtunoasa, spun activistii britanici care se ocupa de imigratie, in conditiile in care la sfarsitul anului vor fi ridicate restrictiile de munca impuse. Oficialii de la Ambasada Romaniei la Londra spun insa ca temerile sunt nejustificate.
Potrivit ultimului recensamant realizat in 2011, in Marea Britanie sunt stabiliti aproape 80 de mii de romani.
BBC news Online informa joi ca numarul romanilor si bulgarilor care lucreaza in Marea Britanie a crescut cu 26 la suta in trei luni, potrivit datelor oficiale.
Restrictiile de munca temporare impuse cetatenilor celor doua tari vor expira la sfarsitul anului, ceea ce i-a determinat pe activistii care se ocupa de imigratie sa anticipeze o crestere si mai mare anul viitor.
Sursa: Incont.ro

(326)

Share This Post

3 moduri de a obtine drept de munca in Anglia

Cetatenii romani in UK nu au drept de munca automat in Anglia. Pentru a munci in UK romanii trebuie sa obtina aprobarea autoritatilor britanice, Home Office. Home Office este echivalentul romanesc al Ministerului de Interne.

Acest articol va prezinta 3 metode prin care poti sa obtii permis de munca in UK si pasii care trebuie urmati.

Work Permit si Purple Card

Work Permit se acorda in general celor care practica o meserie calificata: profesori, doctori, ingineri, oameni de stiinta. Pentru a obtine Work Permit trebuie sa existe o firma sau o institutie care sa aplice pentru tine pentru un Work Permit. Tu, persoana in cauza nu poti aplica singur pentru acest document de munca. De asemenea, daca jobul l-ai gasit printr-o firma sau agentie de plasament acestia nu pot aplica pentru tine la Home Office sa-ti obtina permisul de munca. Singurii care pot aplica pentru acest permis de munca sunt cei care vor sa te angajeze.

Metode obtine drept munca UK 300x2033 moduri de a obtine drept de munca in AngliaDupa obtinerea Work Permit in UK tu trebuie sa aplici pentru Purple Card in persoana la Home Office. Purple Card va dovedi ca ai drept de munca in UK ca posesor de Work Permit. Numai tu, posesorul de Work Permit poate aplica pentru Purple Card, nu firma care ti-a obtinut permisul de munca. Aplicatia pentru Purple Card se face pe formularul BR3-cauta in Google “purple card form BR3″ si ai sa gasesti link-ul catre pagina in cauza. Purple Card se mai numeste si Accession worker card.

Blue Card ca dependent de posesor de Yellow Card

Blue Registration Certificate se acorda cetatenilor Romani si Bulgari pentru a dovedi ca acestia au obtinut drept de munca fara restrictii in UK. Posesorul de Blue Card poate sa se angajeze oriunde nefiind ingradit de nicio restrictie pe piata muncii din Anglia. Cel care detine Cardul Albastru poate munci la fel ca orice cetatean britanic.

Blue Card poate fi obtinut in calitate de dependent de posesor de Yellow Card. Yellow Card se acorda pentru cetateni romani sau bulgari studenti si persoane self-employed. Dependent poate fi sotul sau sotia sau chiar copii. In cazul in care sa zicem tatal are un business si are Yellow Card atunci sotia si copii pot aplica pentru Blue Card. La fel, daca sotia are Yellow Card ca student sau self-employed atunci sotul si copii pot aplica pentru Cardul Albastru, cel care-ti da drept de munca in Marea Britanie.

Purple Card si apoi Blue Card

Ziceam si mai sus ca dupa 12 luni muncite legal pe un Work Permit si ca posesor de Purple Card ai dreptul sa aplici pentru Blue Card. Odata obtinut acest Blue Card se poate renunta la Work Permit si se poate obtine angajarea libera de controlul autoritatii britanice in domeniu.

Purple Card se mai poate obtine si ca au-pair sau personal auxiliar intr-o locuinta britanica. Ca au-pair trebuie urmati urmatorii pasi:

  • Gasirea unui plasament ca aupair. Acest lucru se poate face pe Internet cautand agentii specializate in plasarea ca au-pair.
  • Odata gasit plasamentul trebuie sa rogi familia la care esti au-pair sa-ti dea o scrisoare de recomandare in care sa specifice ca esti au-pair in locuinta respectiva.
  • Trimiti scrisoarea semnata de familia in cauza la Home Office impreuna cu formularul BR3 completat si impreuna cu alte acte listate in formularul BR3.

Odata obtinut Purple Card va trebui sa lucrezi ca aupair la familia respectiva 12 luni dupa care poti aplica pentru Blue Card. Daca plasamentul tau cu familia care ti-a facut recomandarea pentru Purple Card ca aupair inceteaza poti sa fii in situatia de a-ti fi anulat Purple Card. Recomandam sa fiti atenti cand va angajati sa fiti au-pair intr-o familie britanica pentru ca este bine sa cunoasteti familia pentru un timp si sa vedeti daca va integrati.

V-am prezentat aici 3 moduri de a obtine drept de munca in Anglia; daca stiti si altele suntem bucurosi sa le aflam. Daca vi s-a parut interesant articolul si credeti ca si alti romani vor beneficia de pe urma a ceea ce scrie aici va invit sa-l distribuiti via Facebook sau Twitter sau email.

Din 1 Ianuarie 2014 speram ca romanii sa nu mai aiba nevoie de aceste documente!

Sursa: www.noiromani.co.uk

Citeste Intreg Articolul

(267)

Share This Post
Rss Feed Tweeter button Facebook button Linkedin button Youtube button

eJobs